G.D.P.R. Față-n Față cu Realitatea

Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar – Bancar vă invită, în data de 25.05.2021, la un eveniment dedicat protecției datelor cu caracter personal, la 3 ani de la intrarea în vigoare a G.D.P.R.Mai jos avem câteva dintre temele care vor fi atinse în această dezbatere: Transferuruile internaționale de date și relațiile de Grup. Transferurile de…

Suspendarea rambursarii creditelor pe perioada starii de urgenta si a starii de alerta

În cadrul celei de-a 14-a ediție a Conferinței Internaționale „ABORDĂRI CONTEMPORANE ÎN DREPT BANCAR ȘI FINANCIAR” , organizată de către Asociația Europeană de Drept Bancar și Financiar – România în data de 15 aprilie 2021, colegul nostru, Ciprian Chiorean, a avut oportunitatea să-și exprime viziunea asupra finalității măsurilor guvernamentale luate pe perioada stării de urgență…

Măsuri de cunoaștere a clientelei – de la legislație la practica bancară

În cadrul conferinței naționale organizate de către Universul Juridic sub titlul „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale”, ediția a II-a, care a avut loc în data de 29.01.2021, colega noastră, Monica Berindean, Head of Compliance în cadrul Băncii Transilvania, a avut oportunitatea să ne vorbească despre măsurile de cunoaștere a…

Parteneriatul dintre Inteligența Artificială și profesiile juridice – un salt uriaș pentru omenire!

Sectorul juridic are „reputația” de a fi conservator atunci când vine vorba de ….. tehnologie. Se pare că această afirmație nu mai este valabilă în prezent, întrucat „peisajul” se schimbă rapid, iar instrumentele juridice digitale și inteligența artificială revoluționează deja modul în care juriștii practică dreptul. Inteligența artificială (AI) este un termen folosit pentru un…

Video: Gala ACJSFB – Hall of Fame Awards – 2021

Vă invităm să revizionați mai jos filmul primei ediții a Galei ACJSFB – Hall of Fame Awards – 2021! Avem deosebita plăcere să vă anunțăm faptul că ieri, în cadrul Galei Hall of Fame Awards 2021 au fost apreciați și încununați cu laurii premierii, următorii juriști excepționali: #JuristulAnului 2020: Marinela Tăbăcaru (Alis), Șef Serviciu Juridic…

Gala Asociației Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar -Hall of Fame Awards 2021 – prima ediție

Vă invităm să participați la un eveniment special pentru întreaga suflare juridică, dedicat exclusiv juriștilor din sistemul financiar-bancar: #HallofFameAwards – pentru că juriștii noștri merită mult, mult mai mult!Save the date!Evenimentul este organizat împreună cu partenerul nostru, JURIDICE.ro și va avea loc online, în data de 26.01.2021, ora: 18:30. Cum puteți participa la Gală? Foarte…