In conformitate cu prevederile art. 19 (1) si urmatoarele din Statutul Asociatiei Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar (“ACJSFB”), Consiliul Director convoaca in data de 14 decembrie 2023, ora 18:00, Adunarea Generala Ordinara a Asociatilor, ce va avea loc la Bucuresti, sediul ASE, sala Virgil Madgearu, Piata Romana nr. 6, cu urmatoarea ordine de zi:
1.Alegerea celor 7 membri ai Consiliului Director pentru un mandat de patru ani.
2. Alegerea celor 5 membri ai Comisiei de Cenzori pentru un mandat de patru ani.
3. Împuternicirea oricarui Vicepresedinte al Consiliului Director in funcție la data Adunării Generale să efectueze formalitățile de înregistrare a Hotărârii de numire a membrilor Consiliului Director la Judecătorie, cu posibilitatea de subdelegare pentru o altă persoană.
Membrii Asociatiei care doresc sa candideze pentru Consiliul Director si in Comisia de Cenzori, sunt rugati sa transmita o scrisoare de intentie, insotita de o prezentare a planului de activitate si a proiectelor de sustinere a intereselor Asociatiei si a membrilor sai, pe adresa de email info@acjsfb.ro, pana la finalul zilei de 8 decembrie 2023 (ora 00.00).
Lista finala cu candidatii inscrisi, va fi transmisa pe email membrilor prin grija secretariatului ACJSFB, pana pe 12 decembrie 2023.
Membrii Asociaţiei care din motive obiective nu pot participa la adunarea generala, pot fi reprezentaţi pe baza mandatului scris acordat altor membri (mandatul de reprezentare este anexat). De asemenea, concomitent cu mandatul trebuie transmis si acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal (formular anexat) insotit de o copie a CI, aceste documente fiind solicitate de instanta la inregistrarea noului Consiliu Director. Un membru al Asociaţiei poate reprezenta până la 25 de membri.
In conformitate cu prevederile statutare, un membru care nu are achitata cotizatia la zi (respectiv cotizațiile aferente anilor 2022 și 2023), nu poate face parte din structura de conducere a asociatiei si nu isi poate exprima votul in mod valabil.
In cazul in care nu se intruneste cvorumul de ½ + 1 din numarul membrilor Asociatiei, prezenti sau reprezentati, la data si ora stabilite prin convocare, Consiliul Director reconvoaca Adunarea Generala Ordinara pentru data de 14 decembrie 2023, ora 19:00, in aceleasi conditii si cu aceeasi ordine de zi ca aceea mentionata mai sus, urmand ca deciziile sa fie luate cu majoritatea voturilor exprimate, oricare ar fi numarul acestora.
Consiliul Director