Titlul articolului ne-a fost sugerat de Alina, moderatoarea evenimentului, care a fost o reală sursă de inspirație… dar vom reveni la asta.
Pe 15 ianuarie, întâmplător sau nu, chiar de Ziua Culturii Naționale, s-a desfășurat, la inițiativa ACJSFB, un eveniment dedicat înțelegerii Regulamentului DORA – Digital Operational Resilience Act. De ce am început anul 2025 cu această temă? Pentru că ne-am dorit să venim în sprijinul tuturor membrilor asociației implicați, direct sau indirect, în implementarea noului regulament ce intră în vigoare pe 17 ianuarie. Este și motivul pentru care i-am invitat pe cei mai buni specialiști din domeniu, cărora le mulțumim că au acceptat să fie alături de noi.
Acest articol nu este despre detalii tehnice – acestea au fost discutate în profunzime în cadrul evenimentului, iar fiecare participant a plecat, suntem siguri, cu răspunsuri clare la aproape toate întrebările. Este mai degrabă despre cum am trăit noi acest moment, despre cum credem că l-au perceput participanții, despre mulțumirile noastre față de cei care au făcut posibil acest eveniment. Poate că, odată cu această ocazie, mai mulți profesioniști din domeniu vor fi convinși să participe la viitoarele întâlniri pe care le organizăm.
Workshopul DORA s-a desfășurat în două etape. Prima parte, dedicată teoriei, a fost susținută de echipa de la Filip & Company, care a reușit să explice clar și logic noțiunile destul de abrupte din Regulamentul DORA. A doua parte a constat într-un panel de discuții moderat de Alina de la Filip & Company, alături de specialiști din domeniul bancar, Bogdan Duinea, Monica Tănase, Vlad Giurgiu, Alexandra Manciulea și reprezentantul BNR, Alexandru Dobrev.
Revenind la titlu, așa a debutat evenimentul nostru – cu Alina, care a reușit din prima clipă să spargă rigiditatea subiectului abordat. Ne-a povestit cum, încercând să găsească cea mai potrivită metodă de prezentare a informațiilor, i-a venit ideea să compare regulamentul DORA cu micuța uitucă albastră din Finding Nemo. Mulțumim, Alina! A funcționat! Din acel moment, toate discuțiile care au urmat au păstrat nota de familiaritate cu care a fost deschis evenimentul.
Dacă prima parte a fost dedicată noțiunilor teoretice și în program părea să fie mai rigidă, echipa de la Filip & Company a transformat-o într-o invitație la brainstorming. Împreună cu ceilalți invitați, s-au căutat cele mai bune răspunsuri. Ce ne-a impresionat a fost abordarea lor sinceră – au recunoscut că, deși regulamentul intră în vigoare peste două zile, unele detalii rămân încă de clarificat. Această transparență a încurajat participanții să își exprime deschis punctele de vedere.
Au fost multe aspecte remarcabile în prezentarea teoretică. Ceea ce a ieșit în evidență a fost modul în care au reușit să umanizeze noțiunile greoaie ale regulamentului. Exemplele clare, analogiile și trimiterile la citate relevante au făcut ca informația să fie mai ușor de înțeles. De exemplu, ni s-a spus că DORA poate fi perceput ca un fel de GDPR al securității cibernetice. Principala sa noutate constă în abordarea calitativă și în răspunsul la creșterea atacurilor și riscurilor cibernetice. O frază memorabilă a fost „Evoluție, nu revoluție” – o idee cu care rezonăm din plin, pentru că preferăm schimbările treptate, evoluțiile constante, chiar și în abordările strategice.
Ne-am bucurat și de prezența lui Alexandru Dobrev, reprezentant al BNR, care a răspuns deschis fiecărei întrebări venite din public, oferind clarificări valoroase. A punctat că unele aspecte ale regulamentului sunt încă neclare până la redactarea ghidurilor și a asigurat participanții de sprijinul continuu al BNR. Această atitudine a creat un sentiment de siguranță și încredere.
La pauză, aproape că a trebuit să insistăm ca participanții să se bucure de catering – atât de captivați au fost de discuții.
Cea de-a doua parte a evenimentului a fost la fel de captivantă. Panelul moderat de Alina a adus în prim-plan provocările și soluțiile implementării regulamentului DORA. Întrebările au fost diverse și bine structurate, fiecare atingând puncte cheie pentru implementare:
„Cum percepeți DORA și impactul său – un uragan sau o furtună previzionată și așteptată, care poate curăța calea mai departe?”
Această întrebare a stârnit răspunsuri variate și pline de imaginație. Am râs cu toții când Bogdan a subliniat că, indiferent de intensitate, nu te poți da din calea unui uragan. Monica a subliniat că este o consecință firească a modului în care s-au desfășurat până acum lucrurile. Vlad a adăugat că, pentru a înțelege natura unui fenomen, este esențial contextul. Alexandra a făcut o analogie frumoasă, comparând DORA cu o ploaie care pregătește terenul pentru viitor. În final, domnul Dobrev a concluzionat: „DORA are intenția de a ne pregăti pentru uragan.”
Întrebările adresate au acoperit aspecte fundamentale:
„Care au fost principalele provocări întâmpinate în implementarea cerințelor DORA?”
„Cum se gestionează relația cu terții prestatori de servicii în contextul noilor cerințe?”
„Cum percepeți claritatea regulamentului privind sancțiunile și pârghiile autorităților de supraveghere?”
Aceste subiecte nu au fost doar discutate, ci au fost analizate în profunzime, iar răspunsurile oferite au fost de un real ajutor pentru participanți. Panelul a funcționat ca un ghid de bune practici, iar experiențele împărtășite au oferit soluții și clarificări valoroase.
Ultima întrebare, plină de speranță, a fost: „Cum vor arăta lucrurile după DORA? Dacă ne-am întâlni din nou peste 5 ani, am discuta tot despre DORA sau despre un nivel următor?” Aceasta a lăsat participanților o perspectivă optimistă, că regulamentele precum DORA pot fi piloni ai unei reziliențe operaționale solide dar și că nu e pierdută speranța ca juriștii și IT știi să se înțeleagă într-un final.
Evenimentul nu a fost doar o dezbatere tehnică, ci și un moment care a contribuit la consolidarea comunității noastre. Fiecare participare la astfel de întâlniri aduce nu doar claritate și soluții, ci și un sentiment de apartenență la o comunitate activă, în care experiențele se împărtășesc, iar provocările se abordează împreună.
Sperăm că acest articol v-a făcut să înțelegeți energia și dedicarea care caracterizează evenimentele noastre. Stați pe aproape, pentru că venim cu noi formări și evenimente menite să răspundă provocărilor momentului și să creeze conexiuni valoroase între profesioniști!
Karla Măgureanu, PR Wizard











