
Asociațiile profesionale, urmașele în modernitate ale breslelor, constituie un motor puternic al progresului economic, precum și o sursă determinantă a dezvoltării continue atât a standardelor de calitate a activității membrilor acestora, dar și a principiilor de etică profesională după care se conduc aceștia.
De-a lungul carierei mele profesionale de avocat și consultant de strategie și reformă legislativă, dar și ca jurist în cadrul a două instituții de credit de importanță sistemică, am avut plăcerea să interacționez frecvent cu Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar din România (ACJSFB), care reunește profesioniști de elită activând într-un sector strategic al economiei.
Multora dintre aceștia, colegi sau cunoscuți, le-am urmărit parcursul profesional de excepție și dezvoltarea continuă, realizată în paralel cu evoluția spectaculoasă pe care industria serviciilor financiar bancare a cunoscut-o în ultimele două decenii, odată cu extinderea globalizării, digitalizării și a colaborării internaționale, precum și cu sporirea anvergurii și importanței dreptului Uniunii Europene. Sunt sigur că, alături de seriozitatea pregătirii individuale a fiecăruia, un rol însemnat l-a jucat și ACJSFB, care, în existența sa de peste 15 ani, a fost, pe rând
- susținător, alături de celelalte organizații din domeniu, al optimizării arhitecturii juridice aplicabile funcționării sistemului financiar-bancar,
- promotor și sprijinitor, dar și santinelă vigilentă și echilibrată a respectării intereselor profesionale ale sistemului financiar-bancar și consilierilor juridici din aria reprezentată,
- punte de legătură între membrii săi, precum și între aceștia și organizațiile cu obiective similare sau complementare din țară și străinătate, precum și
- platformă transparentă și democratică de dezbatere a noutăților legislative, practicii jurisprudențiale și literaturii de specialitate, dar și de diseminare a ideilor și practicilor novatoare în această sferă.
Nutresc certitudinea că Asociația, în coordonarea noului său Consiliu Director, va obține rezultate meritorii în implementarea programului său ambițios, reafirmându-se astfel ca una dintre organizațiile profesionale atât de importante in viața actuală a profesiilor juridice, înzestrată și cu o misiune publică la fel de importantă ca și cea a entităților ai căror membri sunt reprezentați – creșterea susținută a nivelului de educație juridică și financiară atât la nivelul general al populației, cât și al comunității de afaceri din România, precum și perfecționarea continuă a membrilor profesiei – în egală măsură atât cei existenți, cât și noile generații care vor îmbrățișa, sperăm, cu entuziasm si abnegație, țelurile și înaltele principii etice ale acestei nobile bresle.
Demersurile nu vor fi, desigur, lipsite de încercări, întrucât odată cu trecerea într-un nou deceniu și confruntarea cu noi factori perturbatori precum pandemia COVID-19 și posibilele efecte economice problematice generate de aceasta, întreg sistemul financiar-bancar va avea în față provocări noi determinate de aspecte precum: necesitatea extinderii digitalizării serviciilor și a bancarizării unor segmente cât mai extinse de populație, reconfigurarea tipologiei prestatorilor de servicii financiare, sporirea fintech-urilor, precum și imperativul încorporării inteligenței artificiale în sistemele și aplicațiile de funcționare a instituțiilor financiare, coroborat cu necesitatea stabilirii unor limite de ordin etic și implementării unor mecanisme de verificare și control ale utilizării acesteia. La toate aceste încercări, Asociația și membrii săi sunt chemați să rămână vigilenți, permanent informați și pregătiți să intervină prin asigurarea suportului necesar juridic, în conlucrare cu celelalte organizații complementare din domeniu.
Închei pe deplin convins că mă găsesc în asentimentul tuturor colegilor mei avocați în a transmite cele mai călduroase urări de bine și succes în îndeplinirea dezideratelor propuse atât Asociației, cât și membrilor și noii sale echipe de conducere, exprimând totodată speranța unei continue întrajutorări și rodnice conlucrări între cele două ramuri ale nobilei profesii juridice, precum și dorința unui schimb permanent de idei care să conducă la sporirea permanentă și uniformă a gradului de pregătire profesională în această zonă specifică de practică.