Wolters Kluwer România și Asociația Consilierilor Juridici din domeniul Financiar-Bancar anunță încheierea unui protocol de colaborare, prin intermediul căruia membrii ACJSFB vor beneficia de activităţi de pregătire profesională, sub forma unor conferințe, dezbateri, ateliere de lucru, dar și prin acces la programe software pentru documentare juridică și management de dosare. De asemenea, WKR și ACJSFB au în plan derularea de activităţi practice comune, precum organizarea de conferințe cu participare internațională inclusiv.
ACJSFB inițiază această colaborare în vederea susținerii procesului de formare continuă a consilierilor juridici din domeniul financiar-bancar. În plus, Wolters Kluwer România se implică în activitatea de perfecționare profesională privind cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei interne, europene şi internaţionale a membrilor ACJSFB prin facilitarea accesului la programe informatice de documentare juridică (doctrină, jurisprudenţa şi legislaţia domeniului).
Protocolul include iniţierea unor seminarii și conferințe comune, vizând pregătirea consilierilor juridici în domeniul financiar-bancar, elaborarea de studii de specialitate şi publicarea acestora în cărțile și revistele editate de Wolters Kluwer România. Totodată, cei doi parteneri își propun organizarea împreună a unor conferinţe și sesiuni de comunicări ştiinţifice, cu participare naţională şi internaţională.
Wolters Kluwer România susține formarea specialiștilor din domeniile juridic și de business prin activități specializate, indispensabile dezvoltării profesionale, ca o reacție la nevoia de formare continuă superioară a acestora. De asemenea, WKR încurajează companiile să investească în astfel de parteneriate, iar întrucât practică ceea ce predică, se implică activ, la rândul său, în furnizarea de servicii similare pentru propriii angajați.
WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor. La nivel global, dar şi în România, instrumentele de lucru dedicate profesioniştilor au devenit din ce în ce mai performante datorită dezvoltării tehnolgiei informaţiei. Wolters Kluwer România este unul dintre liderii în domeniul soluţiilor IT de informare și decizie, automatizare și software personalizat, devenite deja indispensabile pentru manipularea informaţiei.