📢💡⚖️#ACJSFB oferă 3 burse, în cuantum de 3150 lei fiecare, care vor acoperi integral costurile de înscriere la Programul Postuniversitar Dreptul Bancar și al Noilor Tehnologii dezvoltat de către Facultatea de Drept – Academia de Studii Economice din București, în parteneriat cu Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar – Bancar și Asociația Română a Băncilor!
📌Cui ne adresăm? Tuturor consilierilor juridici din sistemul financiar-bancar (cu precădere juniorilor), indiferent de apartenența la
#ACJSFB, care doresc să-și consolideze cunoștințele profesionale.
📌Cum te poți califica pentru una dintre cele 3 burse? Criteriu de calificare: la data de 8 septembrie 2023, trebuie: 1) fie să fii membru al #ACJSFB sau 2) fie să ai o cerere validă de înscriere în asociație comunicată asociației pe adresa info@acjsfb.ro și, desigur, să îți asumi angajamentul finalizării acestui curs.
📌Care sunt criteriile de selecție? Scrie-ne, pe adresa info@acjsfb.ro, o scurtă scrisoare de intenție, care să ne convingă că una dintre cele 3 burse trebuie să îți aparțină.
📌Lasă-ne și datele tale de contact, căci pe data de 11 septembrie 2023, Consiliul Director al Asociației va delibera și va anunța beneficiarii burselor.
📢💡⚖️Mai multe detalii despre program, aici: https://lnkd.in/dGNP7Qqy