Eroii din umbră urcă pe scenă
Pe 8 mai 2025, la Palatul BNR – Sala Mitită Constantinescu, vom da cortina la o parte pentru a-i aduce în lumină pe cei care, zi de zi, țin echilibrul între risc și încredere, reguli și viziune, lege și inovație.
ACJSFB Hall of Fame Awards nu este doar o gală. Este momentul în care sistemul financiar-bancar își celebrează arhitecții juridici. Cei care lucrează în liniște, dar ale căror decizii se aud departe. Cei care nu cer aplauze, dar le merită din plin.
Evenimentul este organizat de ACJSFB, împreună cu partenerul nostru, Wolters Kluwer România, și va avea loc într-un format hibrid – cu public în sală și transmis online.
Cine sunt eroii?
Juriștii care inovează. Care negociază parteneriate strategice. Care rezolvă conflicte, inspiră echipe, pun în mișcare rotițele nevăzute ale unei industrii întregi. Iar anul acesta, în 9 categorii de premii, îi vom recunoaște și celebra.
Ce te așteaptă?
Discursuri de impact, emoție reală, povești inspiraționale, un juriu de elită și o comunitate unită de respectul pentru lege, pentru progres și pentru oameni.
Evenimentul va fi deschis de Alexandru Păunescu, Director al Direcției Juridice din BNR, și Mihai Rotaru, Președinte al ACJSFB.
Care este scopul Galei?
Să inspirăm. Să recunoaștem. Să oferim vizibilitate.
Ne dorim ca, prin vocea comunității juridice, să premiem performanța autentică, să promovăm oameni valoroși și să spunem povestea din spatele fiecărui succes.
Vom contribui astfel la consolidarea unei comunități puternice, unite prin respectul pentru lege, profesionalism și impact
9 categorii de premii. 9 moduri de a spune: Mulțumim. Respect. Admirăm.
- Juristul Anului 2025
- Juristul Inovator al Anului 2025
- Juristul Business Partner al Anului 2025
- Juristul Litigator al Anului 2025
- Juristul de Guvernanță și Corporativă al Anului 2025
- Juristul de Workout al Anului 2025
- Tânărul Talent al Anului 2025
- Liderul Juridic al Anului 2025
- Ambasadorul Comunității Juridice în Anul 2025
Vă așteptăm cu drag!