Azi, 05.01.2026, in conformitate cu prevederile art. 19, precum si cele ale art. 21 alin. (2) lit. a) din Statutul Asociatiei Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar (“ACJSFB”), Consiliul Director convoaca Adunarea Generala Ordinara a Asociatilor, in data de 23.01.2026, incepand cu ora 9:30, cu urmatoarea ordine de zi:
- Aprobarea excluderii din cadrul Asociatiei a membrilor care nu mai indeplinesc conditiile prevazute la art. 12 alin. 1 lit b) din Statut pentru dobandirea si mentinerea calitatii de membru, pe baza selecției și constatării efectuate de Consiliul Director, potrivit Deciziei din data de 11.12.2025.
- Revocarea dnei. Stefania Murariu si a dlui. Eduard Ion Istratescu ca urmare a neideplinirii conditiilor statutare necesare exercitarii functiei de membru al Consiliului Director prevazute la art. 12 alin. 1 lit. b) si art. 23 alin. 4;
- Alegerea a doi membri ai Consiliului Director al Asociatiei, cu durata mandatului până la data încetării mandatului actualului Consiliu Director, respectiv 14.12.2027.
- Împuternicirea Presedintelui Consiliului Director in funcție la data Adunării
Generale să efectueze formalitățile de înregistrare la Judecătorie a Hotărârilor
adoptate, dar si orice alte formalitati necesare, cu posibilitatea de subdelegare pentru o
altă persoană.
Membrii Asociatiei care doresc sa candideze pentru Consiliul Director sunt rugati sa transmita un CV si o scrisoare de intentie, insotita de o prezentare a planului de activitate si a proiectelor de sustinere a intereselor Asociatiei si a membrilor sai, dar si a motivatiei pentru care candideaza, pe adresa de email info@acjsfb.ro, pana la finalul zilei de 12.01.2026 (ora 00.00).
Conditiile de eligibilitate sunt:
- Cotizatiile sunt achitate la zi
- Detinerea unei functii de conducere in cadrul instituției bancare din care provin (membru al organelor de conducere ce are in atributii coordonarea direcției/departamentului juridic sau director/director adjunct al direcției/ departamentului juridic).
Lista finala cu candidatii inscrisi, buletinul de vot si mandatul vor fi transmise membrilor prin grija secretariatului ACJSFB, pana pe 16.01.2026.
Adunarea Generala a Asociatilor va avea loc la sediul IBR, Aleea Negru Voda nr. 3, Sector 3, Bucuresti, sala 1, etaj 2.
Va aducem la cunostinta faptul ca in cazul in care nu puteti fi prezent(a), aveti posibilitatea de a delega un alt membru sa va reprezinte, prin acordarea unui mandat de reprezentare, utilizand modelul pe care vi-l vom transmite.
In cazul in care nu se intruneste cvorumul de ½ +1 din numarul membrilor Asociatiei, adica daca pana la data de 23.01.2026, ora 11:00, nu se primeste un numar de voturi valabil exprimate care sa asigure cvorumul necesar luarii deciziilor in mod statutar, Consiliul Director reconvoaca Adunarea Generala Ordinara pentru data de 23.01.2026, ora 12:00, in aceleasi conditii si cu aceeasi ordine de zi ca cea mentionata mai sus, urmand ca deciziile sa fie luate cu majoritatea voturilor exprimate, oricare ar fi numarul acestora.
Presedinte






